La început, concluzionează cercetătorii noştri, a fost doar o “moleculă” care conţinea toată materia universului nostru. Vom merge pe această ipoteză, fiind puternic susţinută în prezent şi având la prima vedere multe adevăruri acceptate în comun.
Iar apoi, dintr-un motiv pe care cercetătorii nu îl înţeleg încă, iar eu spun din dorinţa de evoluţie, a “explodat” şi a împrăştiat esenţa sa într-o suprafaţă (cel puţin ceea ce noi percepem ca spaţiu) foarte mare.
Şi moleculele au fost toate vii, chiar şi înainte, dar mai ales după. Altfel spus, au început “să gândească”, deşi probabil şi înainte o făceau într-un mod altfel. Şi au vrut şi ele evoluţia, odată cu universul. Au creat forţe, reguli, “egregori”, de jos în sus, conştiinţe create pentru a se guverna între ele. Gravitaţia, timpul, poate chiar şi spaţiul. Universul a acceptat, fiindcă nu îi împiedica cu nimic evoluţia, poate chiar o sporea prin existenţa unor noutăţi în el.
Şi şi-a făcut şi Universul egregori, de sus în jos, propriile reguli şi cerinţe, probabil puţine la număr şi nemotivate de ceea ce am numi acum “morale”. Poate nici de iubire. Până la urmă, cum avem noi interese la fiecare pas, a avut şi el, într-un pas mai… rar.
Şi moleculele, evoluând, devenind din cele mai simple elemente cunoscute acum – Hidrogen, Heliu etc – în unele mai mari, aşa le-au crescut puterile unora, pe când alţii rămâneau în aceeaşi stare, depinzând de abilităţile lor originale, de efortul depus etc. Şi atunci, unele din entităţile acum devenite mai mari au început şi încercat să le subjuge pe cele mai mici dar mai multe, începând chiar cu voinţa/the will. Aşa s-a născut controlul şi dorinţa de a-l avea, asupra altora. Iar cei afectaţi, cât şi cei aflaţi în poziţia de a fi afectaţi, au protestat Universului, şi i-au cerut liberul arbitru. Universul, din nou neavând nimic de pierdut din asta, le-a acceptat cu “inimă” deschisă, deşi nu avea o preconcepţie specială în legătură cu asta, şi încă nu are. Şi acesta este probabil primul egregoir, prima regulă colectivă a sumei de mici şi mulţi ai existenţei.
Şi timpul a trecut, şi toţi ştiau de Univers şi-l preamăreau şi se hrăneau din energia lui. Dar au apărut probleme, căci asta îi ducea pe mulţi în letargie, în delăsare. Stăteau tot timpul conectaţi la univers, nu interacţionau între ei, erau practic “drogaţi” de energia acestuia. Deşi existau şi unii care continuau să evolueze şi să lupte pentru drepturi şi puteri mai mari (acum nevoiţi şi să accepte regula de a nu interveni în liberul arbitru), cei “leneşi” îl supărau din ce în ce mai mult pe Univers. Din nou, nu din vreo morală, din vreun simţ de lege dumnezeiască sau ce mai suntem învăţaţi, ci din simplul motiv practic: ei erau “corpul” lui, dacă corpul nu evolua, el nu evolua.
Aşa că a apărut şi probabil prima lege a Universului, cea de sus în jos, care trebuie respectată de toţi. Şi tuturor li s-a şters amintirea de Univers din memorie, în afară de cei puţini aleşi care continuau să evolueze, sau de care ştia Universul că vor evolua în continuare şi cu memoria acestuia. Iar cei ce au pierdut-o, aveau şansa să şi-o recupereze, atâta timp cât redeveneau destul de puternici să-I înţeleagă natura şi să i-o accepte. Intenţia Universului prin asta a fost ca micile existenţe să se detaşeze în majoritatea timpului de energia Universului şi a se ajuta între ei, şi a evolua unul din cunoştinţele şi experienţele altuia, pentru ca şi El să evolueze.
Desigur, asta a dus la cei mari, acum nemaiputându-şi impune direct voinţa asupra altora, în tentative de a manipula energetic pe cei mici. Şi astfel s-au născut, în existenţa colectivă, zeii, de două părţi cel puţin, unii care ajutau şi dădeau energie necondiţionat, pentru a face lumea mai bună şi a o face să evolueze, alţii, care dădeau energie doar pentru a submina personalităţile supuşilor, pentru a le impune ideile şi acţiunile, pentru a avea subordonaţi peste tot.
Iar Universul n-a protestat, căci el continuă să evolueze… iar cine doreşte să ia legătura cu El, trebuie doar să dorească.
Întrebări frecvente:
* Dacă Universul nu dorea să accepte dorinţa entităţilor de liber arbitru? Avea puterea asta, nu? Da, avea puterea, dar ar fi ajuns în pierdere pe când acceptarea i-a adus pierderi minime – probabil supărarea celor care controlau, dar acest lucru a fost parţial compensat de următoarea “lege” a Universului. Tokka Kokka XD
** Stai puţin, care ar fi fost pierderile? Universul este, după cum l-ai descris, atotputernic. Le submina chiar el liberul arbitru şi… Şi? Cum mai evoluau? Cum mai câştigau experienţă? Cum mai puteau fi ei înşişi? Iar în plus, au de ales (a alege <> liber arbitru, ca şi concepte). Această alegere, este presus chiar de Univers însuşi aşa cum îl cunoaştem. În cel mai rău caz, ar fi rămas doar el cu cele câteva entităţi dornice de control total. Încă puternic, dar foarte slăbit şi cu o posibilitate de evoluţie mult mai mică. Tu cum te-ai simţi să-ţi plece mâinile, picioarele şi jumătate din organe în “ţările calde” şi să te lase să trăieşti aşa?
* Ce s-ar fi întâmplat dacă Universul nu punea regula de necunoaştere? Era aşa rău să trăim în fericire în puţinul nostru până la sfârşitul spaţiului şi timpului?
… O asemenea întrebare chiar are nevoie de răspuns?
Aştept alte întrebări!
My para' way 